„PRO România consideră că Mihai Tudose a plecat din partid atunci când a negociat voturile pentru instalarea Guvernului Orban. Din acest motiv, întrucât acum este susținator al PNL, așteptăm să dea dovadă de minimă onoare și bun simț, iar în acest sens să redea partidului mandatul de europar-lamentar. Atragem atenția asupra faptului că funcția de europarlamentar a fost câștigată de Vic-tor Ponta, prin munca a mii de colegi și simpatizanți PRO România din toată țara. Chiar dacă Mihai Tudose pierde salariul și beneficiile aferente statutului de europar-lamentar, avem toate încrederea că Ludovic Orban și PNL îl vor recompensa pentru „serviciile” sale. Faptul că acum își negociază poziția în PSD este problema sa și a social-democraților”, a transmis Pro România, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Pe de altă parte, Mihai Tudose susține că Victor Ponta ar trebui să plece din partid.
„Observ, din nou, dorința nestăvilită a lui V. Ponta de a «scăpa» cât mai repede de toți cei care îl «încurcă» nefiind de acord cu toate ideile lui. A reușit să-i suspende pe fondatorii partidului. Acum e partidu” lui! A suspendat/îndepărtat parlamentarii care nu ascultă orbește orice edict. A reușit ca în câteva luni sa devină nefrecventabil și lipsit de credibilitate. Îl încurc foarte tare și eu și în consecință, face orice să mă facă să plec… Știți cum e vorba aceea cu «să te ferească Domnul de ruga îndeplinită»… Fiindcă atunci, cu noi toți plecați, el va mai vinde iluzii până la parlamentare când pragul de 5% va fi de neatins…Șansa PRO Victore e… plecarea ta”, a scris Mihai Tudose, pe Facebook.
Mihai Tudose a declarat, pe 7 noiembrie, că Biroul Executiv în care a fost retras sprijinul politic pentru cei care au votat Guvernul Orban a fost convocată nestatutar. El a mai spus că suspendarea din funcția deținută în cadrul Pro România a lui Sorin Cîmpeanu va duce la imposibilitatea ca acesta să semneze liste pentru reprezentanții formațiunii în secțiile de votare.